Telefon: 021.347.00.11 E-mail: contact@upasolutions.ro

Definirea conceptului modern de economie socială și definitivarea acestuia din sec XIX

          Odata cu recunoasterea dreptului la libera asociere in cadrul tarilor dezvoltate ale secolului XIX (Franta, Marea Britanie, Germania, Spania, Italia), conceptul de economie-sociala se metamorfozeaza intr-o forma asemenatoare cu cea a anului 2014. Intr-o Europa cu o noua oranduire economica si sociala, generata de revolutii radicale, miscarile socio-economice incep sa fie vazute ca o componenta independenta si necesara in cadrul unei societati. La sfarsitul secolului XVIII, odata cu revolutia industriala si implicit cu urbanizarea fara precedent, se contureaza o clasa sociala noua, ce isi are radacinile in breslele feudale: clasa muncitoare. Curentele economico-sociale se elibereaza progresiv de teoriile economistilor vremii, devenind un mijloc de dezvoltare complementar productiei materiale si afirmandu-se ca asociatii de sine statatoare guvernate de doua principii inovatoare ce confera dinamica miscarilor de acest fel: egalitate si autonomie.
          Ideile socio-economice sunt raliate atat orientarilor de stanga, socialiste, prin promovarea egalitatii, cat si orientarilor de dreapta, prin promovarea obtinerii bunastarii pe fondul libertatii. Doctrina socialista, care se naste ca reactie la tulburarile socio-economice si politice ce macina Europa sfarsitului de secol XVIII si inceputului de secol XIX are la baza „socialismul utopic” descris de Marx. Idealul spre care tind socialistii utopici este cel al unei „cetati comunitare”, in care motorul este „animalul economic” reprezentat de muncitori. Exponenti ai acestui curent socio-economic, Robert Owen in Anglia si Claude Henri de Saint Simon in Franta, sustin clasele muncitoare si implicit miscarile sindicale constituite de muncitori ca mijloc pentru a isi cere drepturile cetatenesti. Owen militeaza pentru propagarea stiintei sociale a productiei, guvernand propria fabrica de textile dupa acest principiu. Ideile sale au stat la baza infiintari primei societati cooperative din Marea Britanie, in 1844.
          In Anglia inceputului de secol XIX apar primele sindicate din Europa, ca miscari socio-economice dezvoltate de clasa muncitoare. Sindicatele, numite in insula Trade Unions sunt constituite initial doar din muncitori calificati. La momentul in care muncitorii necalificati incep sa fie acceptati, numarul sindicalistilor atinge patru milioane la sfarsitul secolului. In cadrul unui congres sindical, ia forma Grand National Consolidated Trade Union, care unifica toate sindicatele existente la acel moment. Forta sociala a miscarilor Trade Unions atinge apogeul la momentul constituirii primului partid muncitoresc, Partidul Laburist, infiintat in 1906 si guvernat de ideile revolutionar-socialiste dezvoltate de Marx si Engels.
          Alte tari europene industrializate au cunoscut miscarile de sindicat la scurt timp de la nasterea ideii in Anglia. Spania anului 1840 este marcata de infiintarea primului sindicat dezvoltat de tesatorii din Barcelona- Asociation de Tejedores.
         In Germania, odata cu daramarea sistemului feudal constituit din bresle, fermierii sunt expusi fortelor pietei libere. Fermierii si mestesugarii nu au suficient capital sa investeasca pentru a face fata concurentei, devenita acum internationala. Dramatismul situatiei creste datorita recoltelor proaste din anii 1846-1847, constituindu-se premisele revolutiilor taranesti de la 1848. In timpul crizei agricole, un primar din regatul Prusiei numit Friedrich Wilhelm Raiffeisen, este miscat profund de suferinta concetatenilor sai si ajunge la concluzia ca oamenii au nevoie de acces la creditare pentru a face fata caracterului ciclic al productiei agricole. El propune o idee stralucita pentru solutionarea crizei: asocierea taranilor, economisirea comuna a banilor si imprumutul reciproc. Astfel, bazele viitoarei institutii financiar-bancare sunt puse prin cooperativa de credit Raiffeisen. In 1872 Raiffeisen fondeaza prima cooperativa regionala de credit- Banca Cooperativa de Agricultura pentru Renania. El devine primul director al bancii, iar la moartea sa, in 1888, Germania numara 425 de societati Raiffeisen. Ideea primarului a facut valuri in Europa, asociatiile de imprumut raspandindu-se pana la sfarsitul secolului XIX in Imperiul Austro-Ungar, Franta, Elvetia, Luxemburg si Olanda sub numele de Raiffeisenbank.
          In Franta, Saint Simon lauda clasa muncitoare si in acelasi timp critica inutilitatea funciara a militarilor, legiuitorilor si mai ales a burghezilor. Saint Simon sustinea ca interesul general al scocietatii coincide cu cel al producatorilor. In 1828, adeptii ideilor lui Saint Simon infiinteaza „Biserica Saint-Simonista”, trairea religioasa si sentimentul de fraternitate fiind folosite pentru propagarea mesajelor socialistului francez. Alt personaj important pe scena socialista din Franta secolului XIX este Fourier. Acesta gandeste o organizare sociala alternativa, avand la baza o „matematica sociala” prin intermediul careia iau nastere „compartimentele sociale”, in cadrul carora fiecare individ are sarcini precise. In contrast cu socialismul utopic propagat de Saint Simon si de Fourier, anarhistul Pierre Proudhon adopta o filosofie ce are la baza schimbul economic si justitia sociala. Din punctul sau de vedere, imprumutul gratuit de capital constituie solutia pentru dezvoltarea unei societati sanatoase. De asemenea, propune inlocuirea sistemului de stat centralizat cu federalismul, definit de el ca o asociatie libera de colectivitati politice in care membrii isi asigura creditul printr-un angajament mutual.
          Rusia tarista cunoaste la sfarsitul secolului XIX o dezvoltare accelerata a clasei muncitoare datorata progreselor tehnologice aduse de revolutia industriala. In jurul anului 1880 apar primele sindicate, formate de clasa cea mai numeroasa din Rusia imperialista a acelor vremuri, muncitorii. Conditiile precare de munca si impozitele mari percepute de tar au condus catre repetate greve si revolte taranesti. Vladimir Ilic Ulianov se dovedeste a fi cel mai iscusit tactician ce reprezenta revolutionarii socialisti rusi. In timpul exilului din Siberia isi ia numele de Lenin, iar la intoarcere fondeaza ziarul Iskra (Scanteia) si organizeaza Partidul Social Democrat al Muncii. Se va dovedi artizanul din spatele loviturii de stat data de bolsevici in 1917 (care nu putea avea loc fara sprijinul germanilor, care sustineau miscarea bolsevica pentru a scoate Rusia din razboi si a nu mai fi nevoiti sa lupte si pe Frontul de Est) care avea sa distorsioneze doctrina lui Marx intr-o monstrouzitate numita comunism, ce avea sa domine Europa de Est pentru aproape 50 de ani.
          Bazele moderne ale miscarii socio-economice sunt puse in secolul XIX, urmand ca acestea sa isi continue dezvoltarea datorita evenimentelor majore ce vor urma si in urma carora vor fi create noi necesitati.

Back to Top
Enter your Infotext or Widgets here...